30 aprilie 2016

A Doua Venire a Domnului


Aş dori ca printr-o învârtire repede de vânt,
Să fiu ridicat îndată, în aer de pe pământ;
Şi într-o clipeală la valea plângerii să ajung,
Ca văzând muncile ce mă aşteaptă, cu amar să plâng.

Vai! Vai! cum va hui pământul în două despicându-se,
Înfricoşătoare locuri ascunse atunci descoperindu-se;
Prin ameninţarea cea grabnică a celui Prea Înalt;
Vai mie, ce groaznică vedere! ce loc înfricoşat;

Gropile mormintelor foarte îngrozitoare,
Pline de întuneric, negură şi rea putoare;
Acolo este o altă adâncime fără de sfârşit,
Peşteră căscată şi întunecoasă care s-au gătit,
Pentru toţi cei ce în fără de legi au vieţuit.

De acolo privindul băutor de sânge,
Mugeşte, clatină coada, însetează de a suge;
Şi căscând cumplitul vierme, aşteaptă să înghită,
Pe cei ce au vieţuit, fără de pocăinţă.

Iertare dăruieşte-mi şi lacrimi Doamne Sfinte,
Lesne iertătorule mult milostive Părinte,
Până a nu mă înghiţi iadul învechit în lucruri rele,
Până a nu-mi cere răspuns de toate faptele mele.

Zăpodii întunecoase, ţipătul cel dureros,
Tartarul cel foarte rece, plin de groadă, neguros.
Acolo e jale multă, neîncetate suspinuri,
Pârâuri de fierbinţi lacrimi, bocete, amare chinuri.

Ispiteşte cumpăna a cumpăni faptele,
Uşurând şi îngreuind tuturor păcatele,
Pe care le-am săvârşit şi eu nefericitul,
Şi de răul obicei orbitul şi robitul.

Teatru îngrozitor, flăcări negre izbucnind!
Sub cele dedesubt se vede aşteptând,
Să soarbă cu mânie pe răii păcătoşi,
Pe cei tari la cerbice, cu inima vârtoşi.

Iarna cumplită şi viscolul vânturilor,
Mă îngrozeşte cu totul viforul patimilor;
Vuietul şi risipirea tuturor zidirilor,
Şi înfricoşatele trăsnete ale tunetelor,

Iar lucirea fulgerilor unul după altul,
Înfricoşează şi tâmpesc vederile cu totul:
Înspăimântând şi îngrozind făpturile toate
Şi pe sufletul meu cel plin de răutate.

Cutremur va cuprinde tot pământul, clătinând
Soarele şi luna cu stelele picând;
Văzând răul focului cel a tot mistuitor,
Şi iezerul de flăcări cel a toate arzător.

Lămurit ţi-am arătat, suflete mult păcătoase,
Prin lucrarea minţii mele, celei foarte nepunticioase,
Scârbele cele amare şi muncile iadului;
Plângi dar şi suspină dintru adâncul sufletului.

Mântuitorul va veni pe aripile vânturilor,
Scuturând toată făptura şi tăria cerurilor:
Văzduhurile şi adâncurile cu groază vor mugi,
Când Domnul Dumnezeu, cu slavă va veni.

Negură şi vifor foarte, pe munţi îi va vântura,
Pădurile, livezile, de vânt se vor spulbera:
Foc nestins se va aprinde de la faţa Domnului,
Încenuşind tot pământul, viind Fiul omului.

Ca să judece omenirea cu a sa dreptate,
Pedepsind cu asprime, fărădelegile toate;
Razele luminilor într-o clipă se vor stinge,
Şi mulţimea stelelor, ca frunzele vor curge.

Spune muritorule, atuncea cum vei răbda
Venirea Stăpânului şi cum te vei îndrepta?
Marea va suferi scăderea apei tremurând,
Râurile vor tulbura, limpezimea sângerând.

Oare atuncea ce vei face acestea săvârşindu-se?
Şi cu înfricoşare, toate prefăcându-se?
Cutremur te va cuprinde şi rece sudoarea morţii;
Defaimă dar cu totul, desfătările vieţii.

Priveală străină este ca stihia focului,
Care consumă toate spre stricarea globului,
A se mânca şi ea, ca o materie topindu-se
Şi ca hartă de membrană, pe loc înfăşurându-se.

Răspunde la acestea, o suflete al meu!
Cum uiţi păcătuind, din zi în zi mai greu?
Pentru aceasta dar, cu dreptate se cuvine,
Ca toate aceste munci să te cuprindă pe tine.

Se va auzi îndată, trâmbiţa răsunătoare,
Şi glasuri îngereşti cu totul îngrozitoare;
Pământul va arunca pe morţii cei din morminte.
Iar marea pe ai săi din grozavele adâncuri.

Trupurile morţilor ca ţărâna risipite,
Prin porunca îngerilor, se vor scula înnegrite;
Spre întâpinarea Judecătorului ne amăgit,
Din cele patru vânturi, cu chip nepovestit.

Idrochefalul atunci înfricoşat va răcni,
Şi iadul pe cei legaţi, silnic-i va slobozi.
Groaznice şi dureroase ţipete vor izbucni,
Din tartar, unde toţi dracii de frică vor amorţi.

Frică mare va cuprinde înspăimântând tot pământul,
De viu atuncea tot omul, îşi va căuta mormântul;
După aceasta se vor pune scaune înfricoşate,
Cărţi se vor deschide, descoperise-vor toate.

Haos groaznic de întuneric atunci se va arăta
Unde toţi păcătoşii de draci se vor arunca;
Acolo sânt aşezate muncile ce s-au gătit,
Însetate de a primi, pe câţi nu s-au pocăit.

Prea Sfântul cu blândeţe va grăi către cei drepţi;
Şi va izgoni afară din Divan pe cei nedrepţi;
Îngerii vor trage pe cei buni la fericire,
Iar dracii pe cei răi la muncire.

Stăpâne mult milostive, cuvinte al lui Dumnezeu,
Să nu mă dai pe mine de am păcătuit greu,
Nemilostivilor demoni, mândrilor judecători
Celor căzuţi de la tine, groaznicilor muncitori.

O, amar acelora care în iad vor fi aruncaţi,
Neînţelepţi asupritori şi mândri împăraţi;
Mulţime multă de fecioare şi tineri neînsuraţi!
Vai mie şi preoţi şi monahi amestecaţi.
.............................................................
Despărţiţi vor fi atuncea fiii de părinţii lor,
Jalnică şi dureroasă despărţirea fraţilor;
Maicele de fiice, soţii de ai lor doriţi,
Rudenii de rudenii, prieteni de ai lor iubiţi.

Oare cine la acestea cu greu nu va suspina?
Şi cine văzând acestea, cu amar nu va ofta?
Căci nu vor mai vedea în veac faţa unul altuia,
Ci numai vor auzi ţipătul vreunuia.

Ah! suflete, cum de năprasnă în foc ne vom arunca
Şi în munci trăgându-ne de flăcări ne vom mânca!
Deci suspină mai înainte din adâncul sufletului,
Ca să scapi de frică şi grozăvia Tartarului.

Milostive, în ce chip comorile adâncului
Ai deschis spre potopire şi jgheaburile cerului,
Ca să curăţeşti pământul de toată întinăciunea,
Aşa şi pe mine mă curăţeşte de toată spurcăciunea.

Nemuritorule Doamne, Stăpâne a tot putinţe,
Părinte Fiule şi Duhule întru tot sfinte;
Fire in trei ipostasuri şi nedespărţită,
Împărţită în trei feţe şi neosebită.

Iertare şi îndreptare dă-mi Doamne greşelilor,
Dă-mi lacrimi de umilinţă, uitarea păcatelor;
Fecioară, la judecată fii nouă ajutătoare,
Acoperământ şi sprijinire, către Domnul solitoare.

Maică şi Fecioară de Dumnezeu Născătoare.
Grăbeşte spre ajutoru-mi, buna mea izbăvitoare
Că securea ascuţită cumplit mă înspăimântează.
Şi secerătorul cel gândit iată mă înfricoşează!

Cântarea lui Leon înţeleptul, pentru




A Doua Venire a Domnului

Tradusă din greceşte şi prelucrată de smeritul Kiril Monahul.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu